joi, 21 august 2008

Telefon 3G in tara fara retea 3G


Telefonul mobil iPhone 3G produs de Apple va fi lansat vineri în India, una dintre cele mai dinamice pieţe din lume, dar care nu dispune încă de o reţea de telefonie 3G. "Credem că febra mondială creată de această versiune a iPhone va cuprinde şi India", a spus Sanjay Kapoor, preşedintele departamentului de telefonie mobilă al companiei Bharti Airtel, citat de AFP.Aceasta împreună cu Essar Vodafone vor vinde iPhone 3G cu un preţ de 31.000 de rupii (712 dolari), pentru versiunea cu o capacitate de memorie de 8 giga. Versiunea de 16 giga va costa 36.100 de rupii.În Franţa, noul telefon 3G al Apple costă 149 de euro în timp ce în Statele Unite acesta costă 199 dolari (135 euro). În ciuda preţului ridicat al telefoanelor iPhone care se vor vinde în India, unde 800 de milioane de oameni trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi, Airtel este convinsă că va atraget clienţi, în special în rândul tinerilor.Guvernul indian a anunţat că va organiza licitaţii pentru acordarea de licenţe 3G în India, proiectul ridicându-se la 10 miliarde de dolari. Piaţa indiană a telefoniei mobile înregistrează cel mai rapid avans din lume, cu o medie de nouă milioane de abonaţi noi, în fiecare lună.

Sursa: NewsIn

Niciun comentariu: